Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: Seminarii online dedicate Declaraţiei unice organizate de ANAF

Autor: Alexandru Nanu Postat la 15 mai 2024 15 afişări

Tot ce trebuie să ştie contribuabilii: Seminarii online dedicate Declaraţiei unice organizate de ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte că, în anul 2024, termenul de depunere al Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Formular 212 este data de 27 mai, inclusiv, conform celui mai recent comunicat al instituţiei.

În acest context, webinariile vizează informarea contribuabililor în legătură cu modul în care aceştia trebuie să procedeze la completarea şi depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, astfel:

15 mai - Tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare/întreţinere corporală. Depunerea declaraţiei unice.

16 mai - Completarea şi depunerea declaraţiei unice - venituri din activităţi independente.

17 mai - Tratamentul fiscal pentru veniturile obţinute din închirierea bunurilor din patrimoniul personal. Depunerea declaraţiei unice.

Pentru a putea participa la un seminar web este necesară înscrierea prin accesarea portalului ANAF - www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili, subsecţiunea Servicii oferite contribuabililor, rubrica Seminare Web. Din Lista seminarelor web se selectează tema de interes şi se accesează din categoria Înscriere, câmpul Mă înscriu.

Seminariile online dedicate completării şi depunerii Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Formular 212 continuă şi în săptămâna 20-24 mai.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.